De la vârful UE nu se vede necazul oamenilor: declarația care ne arată că politicienii trăiesc într-o lume paralelă

de: Mădălina Bahrim
24 01. 2022

Știm cu toții faptul că piața muncii din Statele Unite ale Americii (SUA) traversează un fenomen întrijorător. Este denumit „Marea demisie” și e caracterizat de faptul că milioane de salariați decid, brusc, să-și abandoneze jobul.

Analiștii economici susțin că fenomenul nu este unul izolat și specific doar pieței muncii de peste Ocean. Ei sunt convinși de faptul că deja încep să se vadă efectele sale și în Europa. Mai mult decât atât, anul 2022 ne va aduce o escaladare a dimensiunilor acestuia, pe piața locală a muncii.

Ce-i drept, nu trebuie să-i credem pe cuvânt. Doar că au apărut și sondaje, analize și statistici care confirmă deja aceste previziuni economice.

De exemplu, conform unui studiu recent, realizat pe piața autohtonă a muncii, 1 din 5 români ar fi gata să renunțe la locul de muncă fără a avea alte oferte la îndemână.

De asemenea, numărul demisiilor înregistrate în 2021 a fost cu 60% mai mare decât cel din 2020.

Referitor la așteptările angajaților care vor schimbări în carieră, în această perioadă, se pare că în 2022, 1 din 3 români vrea să lucreze într-o companie multinațională. 1 din 5 candidați preferă munca la distanță.

Cu toate acestea, liderii UE par să ignore fenomenul

Cea mai recentă declarație a șefei Băncii Centrale Europene (BCE) ne demonstrează, cumva, faptul că politicienii, chiar și europeni, trăiesc într-o lume paralelă de a noastră.

Concret, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat vineri, într-o intervenție online la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Europa nu trece prin niciun fel de situație de tipul ”Marea demisie”.

Oficialul european susține că noi nu ne confruntăm cu ceea ce traversează acum americanii, în pofida faptului că numeroasele analize spun exact contrariul.

“Când mă uit la piața muncii, nu trecem prin niciun fel de situație de tipul Marea demisie, iar datele referitoare la rata de participare pe piața muncii sunt foarte apropiate de nivelul pre-pandemic”, a afirmat Lagarde la evenimentul Agenda Davos, moderat de CNBC.